Hepatita cu virus B are o periada de incubatie de 30-180 zile,
in medie 60-90 zile, debutul poate fi insidios sau acut. Varsta cea mai
frecventa de aparitie este la adultul tinar, sugari si copii mici.
Modalitatea de transmitere cea mai frecventa este prin contact cu sange
infectat, prin utilizarea in comun a acelor si seringilor, perinatal (de la mama
la fat) prin contact sexual neprotejat sau contactul cu fluidele corporale:
lichidul seminal (sperma), saliva si laptele matern.
Dupa infectare primul marker viral detectabil in ser este AgHBs. AgHBe este
un marker calitativ si da informatii despre perioada de infectivitate a bolii.
Transmiterea perinatala are loc in special la copii nascuti din mame
purtatoare de AgHBs sau mame cu hepatita acuta B, in timpul trimestrului trei de
sarcina. Probalitatea transmiterii perinatale se coreleaza cu prezenta AgHBe,
astfel 90% dintre mamele AgHBe pozitive transmit infectia copiilor lor. In
majoritatea cazurilor, infectia acuta la nou-nascuti este asimptomatica clinic,
dar copilul va deveni foarte probabil purtator de AgHBs. Limitarea transmiterii
se poate face prin evitarea nasterilor laborioase (aceasta problema se discuta
cu medicul ginecolog care va poate oferi variante ale modului de nastere),
evitarea alaptarii la san si administrarea unei doze de vaccin imediat dupa
nastere. Majoritatea oamenilor care se infecteaza cu virusul hepatitic B nu
prezinta simptome, dar unii pot avea o stare asemanatoare gripei. Semnele bolii,
când e prezenta, pot include: febra, oboseala, pierderea apetitului, stare de
voma, dureri abdominale, urina închisa la culoare (urina hipercroma), scaune
decolorate (acolice), îngalbenirea pielii si a albului ochilor (icter tegumentar
si scleral).
Hepatita B evolueaza cel mai frecvent spre hepatita cronica, dar poate
provoca afectiuni grave al ficatului cum ar fi ciroza si cancerul hepatic
(hepatomul). Rata inalta de infectie este prezenta la: sotiile indivizilor cu
infectie acuta, persoane ce traiesc in promiscuitate din punct de vedere sexual
(in special homosexualii), lucratorii din domeniul asistentei sanitare expusi la
contactul cu sangele, persoanele care necesita transfuzii repetate in special cu
produse concentrate de sange (hemofilicii), daca ai un partener sexual infectat
sau care prezinta risc de a se infecta cu hepatita B, daca ai mai multi
parteneri sexuali, daca ti-ai injectat droguri folosind în comun acele, daca ai
tatuaje sau body piercing. Hepatita cu virus B este singura boala cu
transmitere sexuala pentru care exista un vaccin.
Hepatita cu
virus C are o perioada de incubatie de 15-160 zile, in medie 50 zile,
debutul este insidios, poate aparea la orice varsta, dar mai frecvent la adulti.
Modalitatea de transmitere cea mai frecventa este prin contact cu sange infectat
si mai putin prin contact sexual (dar nu se exclude), controlul de rutina al
donatorilor de sange a redus frecventa bolii (dar nu a eliminat-o). Riscul de
infectie este mai mare pentru pacientii care necesita transfuzii de produse
sanguine concentrate, autoinjectarea intravenoasa de droguri, la primitorii de
transplante de organe, in sectiile de dializa si la pacientii cu SIDA.
Persoanele infectate cu virusul hepatitic C pot sa nu prezinte simptome. Semnele
bolii, cand e prezenta, pot include: oboseala, pierderea apetitului, stare de
voma, dureri abdominale, urina închisa la culoare (urina hipercroma),
îngalbenirea pielii si a albului ochilor (icter tegumentar si scleral). Hepatita
C evolueaza cel mai frecvent spre cronicizare. Pentru depistarea bolii se
testeaza prezenta anticorpilor anti-HCV. In momentul actual nu exista vaccin
impotriva hepatitei cu virus C.
Hepatita cu virus D. Agentul hepatitic delta sau virusul
hepatitic D este un virus ARN defectiv care produce o coinfectie impreuna cu
ajutorul functional al virusului B pentru replicare si extensie. Modalitatea de
transmitere si prognosticul sunt asemanatoare hepatitei cu virus B. Infectia cu
virus D poate fi prevenita prin vaccinarea persoanelor susceptibile cu vaccin
pentru hepatita B.
|